Cifoza habituală sau atitudinea cifotică este considerată a fi o afecțiune modernă și comună generației tinere.

Aproape că ea trece neobservată și acceptată de tineri iar cei care ar trebui să semnaleze această deficiență sunt în primul rând părinții care de cele mai multe ignoră sau acceptă această postură defectuoasă a copiilor lor, considerînd-o nepericuloasă și ușor de înlăturat (ceea ce este fals!). 

Cum se știe, una dintre principalele cauze ale apariției cifozei posturale este pozitia”cocoșată”  pe care o avem în fața calculatoarelor, a telefoanelor mobile, poziția aplecată la un birou sau la o  masă de lucru. Lipsa exercițiului fizic și scăderea apetitului către sport a tinerilor,  mai ales în perioada lor de creștere, conduc la apariția diverselor deformării ale coloanei vertebrale cifoze, lordoze, scolioze.

Referindu-ne strict  la țara noastră, având ca sursă INSP-CNEPSS, și anume lucrarea ”Raportul național de sănătate a copiilor și tinerilor din România“ la nivelul anului 2020 am analizat următoarea statistică referitoare la cazurile de cifoză și lordoză:

Tabel 11 Structura cazurilor de cifoză și lordoză pe genuri și mediu de reședință (Sursa: INSP-CNSISP)

	Număr cazuri noi	% din total	Incidenta ‱
Total copii	1639	100	40,3
Din care
Masculin	744	45,4	35,6
Feminin	895	54,6	45,3
Urban	1103	67,3	53,3
Rural	536	32,7	26,8

Totodată, am analizat distribuția pe grupe de vârstă, generând următorul tabel:

Tabel 12 Distribuția cazurilor noi de cifoză și lordoză pe grupe de vârstă          (Sursa: INSP-CNSISP)

Grupe de varsta	2016	2017	2018	2019	2020
0-4 ani	3,5	3,0	4,7	5,6	3,4
5-9 ani	37,1	34,2	34,1	33,8	18,7
10-14 ani	102,6	101,7	83,4	96,5	69,0
15-19 ani	90,8	86,6	75,8	86,7	67,0

Desigur, cifrele s-au schimbat și mai alarmant în urma Pandemiei Covid 19 care a impus multe restricții de mișcare, iar școala online, telemunca, teleconferințele, au devenit un modus vivendi.

Activitatea mea de bază este aceea de a antrena fizic copii și tineri care au de susținut o probă sportivă pentru admitere într-o structură militara, poliție, servicii de informații, antitero, pompieri care presupune parcurgerea unui traseu utilitar aplicativ‚ în cadrul căruia candidatul trebuie să treacă peste anumite obstacole amplasate într-un spațiu delimitat într-un anumit barem de timp. Aceste obstacole solicită sportivului să posede calități motrice deosebite, multă îndemânare, viteză, forță, rezistență și coordonare. O mare parte a candidațiilor  la aceste examene sportive care se prezintă pentru antrenamente, prezintă diverse deficiențe fizice la nivelul coloanei vertebrale (cifoze, lordoze, scolioze etc)  sau a membrelor inferioare (genum valgum, genum  varum, genum flexum, genu recurvatum, picior plat, picior în eversie sau inversie etc).  

 De departe, cea mai frecventă deficiență întânlită este cifoza, în speță atitudinea cifotică, boala modernă a generației Z (copii născuți după 1995….), copii care s-au născut cu computerele, laptopurile și, ulterior, telefoanele mobile în mână. Am ales să tratez acest subiect din dorința de a cunoaște cât mai mult despre procesul de prevenire și recuperare a atitudinii cifotice și să încerc să-i determin pe cei care se confruntă cu această atitudine vicioasă să conștientizeze și să manifeste un autocontrol permanent al posturii corecte.

Cifoza (definiție, date generale, clasificare)

Cifoza în sensul maladiv (cuvânt preluat etimologic din limba greacă – Kyfos) este accentuarea curburii fiziologice a coloanei vertebrale în plan sagital (antero-posterior) cu convexitatea curburii orientată posterior, popular numită ‘cocoașă’.

Coloana vertebrală  este un segment principal al aparatului locomotor, alcătuit din piese osoase (vertebre) unite între ele de ligamente. La partea de sus se articulează cu extremitatea cefalică, înainte cu coastele iar la partea de jos cu oasele coxale. De coloană sunt legate celelalte elemente ale trunchiului, membrele superioare și inferioare.

’’Coloana vertebrală (Columna vertebralis) este, cum știm, o lungă coloană mediană și posterioară, numită și rachis sau rahis, formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase (vertrebrae)’’ Vertebrele sunt denumite și grupate dupa zona de localizare la nivelul coloanei vertebrale:

-vertebre cervicale (7) în regiunea gâtului – regiunea cervicală;  

-vertebre toracice (12) în regiunea toracelui – regiunea toracală; 

-vertebre lombare(5) în peretele posterior al abdomenului – regiunea lombară;

-vertebre sacrate(5) și vertebre coccigiene (4-5) – regiunea sacrată;

Coloana vertebrală prezintă 4 curburi fiziologice :

• curbura cervicală (lordoză) – maximum de curbură la nivelul vertebrelor C6-C7; 
• curbura lombară (lordoză) – maximum de curbură la nivelul vertebrelor L3-L4;
• curbura toracală (cifoză) – maximum de curbură la nivelul vertebrelor T5-T6;
• curbura sacrală (cifoză), numită uneori pelvină – maximum de curbură la nivelul vertebrelor S3-S4

Curburile (normale) fiziologice ale coloanei dețin un rol important:

• de susținere a greutății capului;
• de poziționare a capului înaintea pelvisului;
• în stabilizarea și menținerea structurii coloanei vertebrale;
• de absorție a șocurilor la nivelul coloanei.

La naștere, copilul nu prezintă curburile fiziologice ale coloanei vertebrale, acestea se formează în timpul creșterii iar în final va determina postura lui:

• La nou-născut, curburile practic lipsesc;
• La vârsta de 3-4 luni, când copilul reușește să-și mențină capului, se formează lordoza cervicală;
• La 6-8 luni, când apare poziția sezândă, se formează cifoza toracală;
• La 10-12 luni, când copilul începe să meargă, se formează lordoză lombară.

În jurul vârstei de 6-7 ani, curburile fiziologice se definitivează, și, practic coloana vertebrală ajunge la o formă individuală pentru fiecare persoană.

Însă, atunci când aceste curburi fiziologice sunt exagerate, din multiple cauze, apar diversele patologii sau atitudini deficiente la nivelul coloanei vertebrale.

    Tipuri de cifoză

La nivelul coloanei pot apărea mai multe tipuri de cifoze, încurbări antero-posterioare, în plan sagital pe care le-am putea clasifica în funcție de următoarele criterii: 

• Din punct de vedere al localizării la nivelul coloanei vertebrale:
• Cifoza dorsală – este o deviere accentuată a curburii fiziologice a coloanei vertebrale în regiunea toracală; 
• Cifo-lordoza – este cifoza toracală compensată de lordoza lombară, aceste două curburii vertebrale accentuate compensându-se reciproc;
• Cifoza cervicală – este inversarea curburii lordotice cervicale;
• Cifoza lombară – este cifoza lombară cu retorversia bazinului, compensată dorsal;

• Din punct de vedere etiologic :

• cifoze funcționale – sunt cele mai des întânlite deviații ale coloanei vertebrale apărute în perioada de creștere (habituale, de creștere, profesionale, compensatorii);
• cifoze patologice (congenitale, distrofice, reumatice, post-traumatice, tumorale, paralitice, endocrine, carențiale, medicamentoase etc).

CIFOZA DORSALĂ HABITUALĂ

Cifoza dorsală habituală  este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei vertebrale în regiunea toracală, ea fiind dupa etiologie clasificată ca o cifoză funcțională. Este o deviație tipică, ușoară, cu un moment de debut necunoscut, evoluția sa fiind lungă si lentă. Nu prezintă modificări morfologice ale discurilor coloanei vertebrale și, din acest motiv nu are simptomatologie dureroasă. În primă fază, doar aspectul coloanei are de suferit. De aceea, în faza de debut este greu de observat și nici nu se intervine corectiv prea adesea și nici imediat. Odată observată însă, se poate interveni ușor asupra ei prin auto-corectarea atitudinii cifotice, prin exerciții fizice corective și uneori prin îndepărtarea cauzelor.

Cifoza dorsală decurgând dintr-o atitudine cifotică, are o curbură care se redresează în decubit ventral sau se poate hipercorecta la contracția voluntară a musculaturii spatelui (în cazul în care nu se poate corecta astfel, tragem concluzia că avem de-a face cu o cifoză rigidă sau fixă).

2.2.Biomecanica coloanei vertebrale

La nivelul coloanei vertebrale întânlim mișcări complexe, ele provenind din cumulul deplasărilor unitare ale corpilor vertebrali la nivelul articulațiilor coloanei vertebrale și a discurilor intervertebrale. Această mișcare se face pe nucleul pulpos al discului vertebral, care îndeplinește rol de ’’rulment’’. În timpul unei flexii forțate a coloanei vertebrale, discul este comprimat anterior iar nucleul este deplasat posterior, iar în timpul unei extensii forțate efectul este invers. 

Mișcările coloanei vertebrale:

Flexia se realizează de către coloana vertebrală și șolduri. Măsurarea flexiei se face prin indicele degete-sol. Cu cât distanța este mai mare cu atât mai mare este limitarea amplitudinii de flexie. Din ortostatism, flexia este inițiată de dreptul abdominal, oblicii abdominali, iliopsoasul, muschii subhioidieni, sternocleidomastoidieni. Musculatura extensoare (musculatura posterioară a spatelui) gradează mișcarea de flexie a trunchiului, învingând gravitația și împreună cu ligamentul longitudinal posterior și ligamentele interspinoase se opun mișcării de flexie. 

Amplitudinea mișcării de flexie a coloanei vertebrale este:

• la nivel cervical 30-45 grade
• la nivel toracolombar 80-90 grade

Extensia se realizează de către mușchii jgheaburilor vertebrale și este controlată de musculatura anterioară. Mișcarea de extensie este limitată de ligamentul longitudinal anterior, contactul apofizelor articulare și contactul apofizelor spinoase. Extensia curbează coloana pe fața sa dorsală, accentuând lordoza lombară și lordoza cervicală și producând o îndreptare relativă a cifozei toracale. 

Amplitudinea mișcării de extensie a coloanei vertebrale este:

• la nivel cervical 30-45 grade
• la nivel toracolombar 20-30 grade

Înclinația laterală este mișcarea care curbează coloana de o parte și de alta, stânga-dreapta față de axul median. Mișcarea este inițiată de următorii mușchi: pătratul lombar, intertransversalii, dreptul lateral al capului, grupul flexorilor (contractați unilateral), transversospinosul. 

Amplitudinea mișcării de înclinație laterală a coloanei vertebrale este:

• la nivel cervical 40-45 grade
• la nivel toracolombar 20-35 grade
• Această mișcare se face pe nucleul pulpos al discului vertebral, care îndeplinește rol de ’’rulment’’. În timpul unei flexii forțate a coloanei vertebrale, discul este comprimat anterior iar nucleul este deplasat posterior, iar în timpul unei extensii forțate efectul este invers. 

Rotația reprezintă torsiunea coloanei în jurul axei, având în vedere ca privirea să fie în lateral, spre partea în care se rotește coloana. Mișcarea este inițiată de mușchii: oblicii abdominali, intercostalii care folosesc coastele pe post de pârghii, marele dorsal, splenius și lungul gâtului.

Amplitudinea mișcării de rotație a coloanei vertebrale este:

• la nivel cervical 45-60 grade
• la nivel toracolombar 30-45 grade.

Mișcarea de rotație este limitată de:

– tensionarea inelelor fibroase dintre vertebre;

– tensionarea mușchilor oblici(partea opusă mișcării);

– tensionarea ligamentelor vertebro-costale(în regiunea toracală); 

              In corectarea cifozei toracale mișcarea indicată este EXTENSIA, deci toate exerecițiile se vor baza pe extensia trunchiului! 

Factorii care limitează mișcarea de extensie a coloanei toracale:

• tensiunea ligamentului vertebral comun anterior
• tensiunea mușchilor abdominali anteriori
• contactul apofizelor spinoase între ele
• contactul marginilor articulare inferioare cu lamele vertebrale

Tabel 2.1 Mușchii principali implicați în extensia coloanei toracale (Sursă personală)

ILIOCOSTAL (Iliocostalis)	Origine: marginea superioară unghiurile posterioare ultimele 6 coaste. Inserție: a. marginile superioare  posterioare primele 6 coaste; b. apofiza transversă a vertebrei a 7-a cervicală. Inervație: nervi spinali C8-L1 (ramuri dorsale,ramificații laterale).
LUNGUL DORSAL (Longissimus)	Origine:  a.tendonul comun al masei comune; b.apofizele transverse ale vertebrelor lombare; c.foița superficială a aponevrozei lombare. Inserție: a.vârfurile apofizelor transverse ale tuturor vertebrelor dorsale; b.pe ultimele 9 sau 10 coaste, între tubercul și unghiul posterior. Inervație: nervi spinali C1-C5 (ramuri dorsale, ramificații laterale).
SPINOSPINOSUL (Spinalis)	Origine: apofizele spinoase primele 2 vertebre lombare + ultimele 2 vertebre dorsale. Inserție: apofizele spinoase primele 4-8 vertebre dorsale. Inervație: nervi spinali, ramuri dorsale.
SACROLOMBARUL	Origine: tendonul masei comune: a. partea mijlocie creasta sacrului+ b. apofizele spinoase vertebrele lombare+ c. a 11-a și a 12-a vertebră dorsală+ d. ligamentul supraspinos+ e.partea posterioară buza internă creasta iliacă+ f.creasta externă sacru Inserție: marginile inferioare unghiurile posterioare ultimele 6 sau 7 coaste.
PATRATUL LOMBAR	Origine: ligamentul iliolombar + 5 cm pe creasta iliacă. Inserție: a.partea internă a marginii inferioare ultima coastă; b.vârfurile apofizelor transverse primele 4 vertebre lombare. Inervație: nervii rahidieni T12, L1 și L2
INTERSPINOSI (Interspinales)	Origine: părțile laterale ale ligamentelor interspinoase ce unesc două procese spinoase vecine. Inervație: nervi spinali, ramuri posterioare.
MULTIFIZI  (Multifidi)	Origine: C2 – sacrum (procese transverse și spinoase, sărind peste 2 până la 4 vertebre). Inervație: nervi spinali, ramuri dorsale.
ROTATORII SPATELUI (Rotatores)	Origine: a.rotatorii scurți T1-T12 între procesele transverse și spinoase ale vertebrelor adiacente; b.rotatorii lungi T1-T12 între procesele trasverse și spinoase, sărind peste o vertebră.
RIDICĂTORI AI COASTELOR (Levatores costarum)	Origine: C7-T11 pe vârful proceselor transverse. Inserție: a.unghiul costal al următoarei coaste inferioare; b.unghiul costal al coastei cu 2 vertebre mai jos. Inervație: nervi cervicali VII și toracici I-X.

Factorii care limitează mișcarea de extensie a coloanei cervicale:

• tensiunea ligamentului vertebral comun anterior
• tensiunea mușchilor anteriori ai gâtului
• apropierea apofizelor spinoase

Tabel 2.2 Mușchii principali implicați în extensia coloanei cervicale (Sursă personală)

Trapezul  (fascicolul superior)	Origine: a.protuberanța occipitală externă+treimea internă a liniei curbe occipitale superioare; b.partea superioară a ligamentului occipital posterior; Inserție: a.marginea posterioară a treimii externe a claviculei. Inervație: nervii spinali C3, C4
Marele Complex	Origine: apofizele transverse ale primelor 6 sau 7 vertebre dorsale și a celei a a 7-a cervicală; apofizele articulare ale vertebrelor cervicale a 4-a, a 5-a, a 6-a. Inserție:  între liniile curbe occipitale superioară și inferioară Inervație: ramurile posterioare ale nervilor rahidieni
Splenius al capului	Origine: a.jumătatea inferioară a ligamentului cervical posterior; b. apofizele spinoase ale celor 7 vertebre cervicale + ale primelor 3 sau 4 vertebre dorsale; Inserție: pe occiput sub treimea externă a liniei curbe occipitale superioare: pe apofiza mastoidă a osului temporal. Inervație: ramurile posterioare ale nervilor cervicali mijlocii și inferiori.
Splenius al gâtului	Origine:  a.apofizele spinoase ale vertebrelor dorsale de la a 3-a la a 6-a. Inserție: a.apofizele transverse ale primelor 2 sau 3 vertebre cervicale; Inervație: ramurile posterioare ale nervilor cervicali mijlocii și inferiori.
Mușchii spinali	Origine: unghiurile posterioare coastele a 3-a și a 6-a; Inserție: tuberculii posteriori apofizele transverse a 4-a, a 5-a și a 6-a vertebră cervicală. Inervație: nervii rahidieni + iliocostalis cervicis.
Micul complex	Origine: apofizele transverse primele 4 sau 5 vertebre dorsale; apofizele transverse ultimele 3 sau 4 vertebre cervicale. Inserție: marginea posterioară a apofizei mastoide.
Transversul gâtului	Origine: apofizele transverse primele 4 sau 5 vertebre dorsale. Inserție: tuberculii posteriori apofizele transverse vertebrele cervicale a 2-a – a 6-a.
Spinalul capului	Origine (legat inseparabil de marele complex): a.vârfurile apofizelor transverse  primele 6 sau 7 vertebre dorsale + a 7-a vertebră cervicală; b.apofizele transverse ultimele 3 vertebre cervicale. Inserție: între liniile curbe occipitale superioară și inferioară.
Spinalul gâtului	Origine: a.partea inferioară a ligamentului cervical posterior; b.apofiza spinoasă vertebra a 7-a cervicală; c. uneori, apofizele spinoase primele 3 vertebre dorsale. Inserție:  a.apofiza spinoasă axis; b.uneori , apofizele spinoase vertebrele cervicale a 2-a și a 3-a.
Digastricul nucal	Origine: apofizele transverse primele 5 sau 6 vertebre dorsale. Inserție: apofizele spinoase vertebrele cervicale a 2-a, a 3,a, a 4-a și a 5-a Inervație:  ramurile posterioare ale nervilor rahidieni.

2.3.Etiologie

Etiologia cifozelor habituale cuprinde cauze multiple:

• Creșterea rapidă în înălțime, în cazul adolescenților, fără ca musculatura și ligamentele să aibă un tonus suficient;
• Poziția în bancă, la birou sau masa de lucru greșită;
• Folosirea timp îndelungat a computerelor, telefoanelor și a altor obiecte care presupune o poziție curbată a spatelui; 
• Curbarea voluntară a coloanei de către adolscente în încercarea de a ascunde apariția sânilor (în perioada în care sfiala, timiditatea, jena pentru dezvoltarea propriului corp este maximă);
• Postura compensatorie datorată deficiențelor unor analizatori (cifoza miopilor);
• Profesiile în care poziția de lucru este așezat la birou sau aplecat la mașini sau utilaje industriale;
• În cazul vârstnicilor, încurbarea accentuată a coloanei se datorează hipotoniei mușchilor paravertebrali însotită și de o tasare a discurilor intervertebrale. 

2.4.Tabloul clinic in Cifoză

Simptomatologie

           Simptomele și semnele obiective pe care le întâlnim în cazul cifozei toracale habituale:

• durerea  prezentă la nivelul curburii toracale, pe apofizele spinoase ale vertebrelor, resimțită la palpare și mai ales la percuție ;
• durerea în coloana vertebrală este acompaniată întotdeauna de contracturarea mușchilor lungi ai spatelui și de o oarecare rigiditate în mișcări ;
• hipotonia musculaturii spatelui;
• oboseala musculară;
• postura aplecată spre înainte și apariția ‘’cocoașei’’
• umerii sunt coborâți și aduși anterior, omoplații depărtați, gâtul înclinat spre înainte, bărbia coborâtă spre piept. 

Diagnostic

Diagnosticul de cifoză se pune de către medicul specialist:

• în urma unei anamneze detaliate a pacientului;
• în urma examinării clinice și paraclinice a pacientului.

Diagnosticul va preciza felul cifozei, etiologia, gravitatea și potențialul evolutiv.

Examen obiectiv:

În cazul cifozei dorsale deviația coloanei vertebrale imprimă întregului corp o atitudine cifotică globală, caracterizată printr-o mare încurbare a coloanei vertebrale și un aspect de gârbovire a întregului spate. Capul și gâtul sunt înclinate înainte, umerii sunt aduși mult în față, pieptul este turtit sau chiar înfundat. Bazinul este puțin înclinat, membrele inferioare sunt drepte sau chiar ușor flectate din genunchi. Aceasta atitudine se menține pe baza elementelor pasive, musculatura planului posterior al spatelui, coloanei vertebrale și a gâtului este întinsă, musculatura planului anterior este relaxată.

Cifoza dorsală habituală netratată se poate accentua progresiv, și de la o atitudine cifotică să se ajungă la un grad de curbură care să intereseze și musculatura și ligamentele toracelui.

Evaluarea cifozei de catre kinetoterapeut se face prin:

•Examen somatoscopic (din profil la linia mediană); 

• reprezintă o inspecţie vizuală a corpului uman, urmărind aspectele generale sau de ansamblu ale întregului corp; 
• se realizează din profil la linia mediană. 

•Examen cinetic (probe funcţionale); 

• Proba funcţională verifică existenţa unei cifoze funcţionale sau structurale;
• Ridicare pe vârfuri cu brațele sus;
• Din decubit ventral se realizează extensia capului

•Examinarea cu firul cu plumb:

• Se fixează firul cu plumb la nivelul apofizei spinoase C7, trecând tangent la curbura dorsală, până în şanţul interfesier. 
• Se măsoară distanţa de la vertebra cervicală C7 la fir (normal – 3 cm) şi distanţa de la vertebra lombară L5 la fir (normal – 3-4 cm). 
• Peste aceste valori, coloana este deviată în sens cifotic. 

•Mobilitatea coloanei vertebrale; 

• Mobilitatea anterioară a coloanei se măsoară  prin flexia coloanei pentru evidenţiere prin indicele degete (mediusul) – sol. 
• Pacientul este în poziție de ortostatism și realizează flexia trunchiului pe bazin, iar brațele coboară în jos astfel încât degetele mâinilor (dactilion) să le atingă pe cele ale picioarelor. Dacă acest lucru nu este posibil, se măsoară distanța dintre degete și suprafața de sprijin cu banda metrică; valoarea rezultată va fi negativă. Dacă pacientul  așează cu ușurință palmele pe sol, acesta se va urca pe o suprafață mai înaltă și se va măsura distanța dintre suprafața de sprijin și degetele de la mână; valoarea rezultată va fi pozitivă. 

•Talia/Înălțimea; 

• Înălțimea corpului= distanța dintre vertex și planul plantelor. 

• Instrument de măsurare: taliometru 
• Pacientul în ortostatism trebuie să atingă taliometrul cu călcâiele, fesele, omoplații și protuberanța occipitală externă. Cursorul taliometrului se poziționează la nivelul vertexului. Înălțimea pacientului se citește pe linia gradată a taliometrului. 
• Talia se măsoară dimineața, întrucât, în funcție de activitățile zilei, discurile inter-vertebrale se pot aplatiza rezultând diferențe de înălțime de chiar și până la 3 cm. 

• Greutatea; 

Greutatea corporală = suma greutăților structurilor care compun organismul. 

• Instrumente necesare: cântar 
• Pacientul în ortostatism, se urcă pe cântar. 
• Pentru evaluarea greutății corporale: pacientul va fi cântărit dezbrăcat; cântărirea se va face dimineața, pe stomacul gol și după evacuarea tubului digestiv. 

• Anvergura; 

Anvergura – distanța măsurată cu banda metrică între punctele digitale dactilion. 

            – Instrument folosit: bandă metrică 

Pacientul este în ortostatism, membrele superioare în abducție 90 grade la nivelul articulației umărului, coatele sunt extinse, mâinile în poziție intermediară; Se va măsura cu banda metrică distanța între punctele digitale dactilion. 

• Perimetre;

• Instrument folosit: banda metrică
• Perimetrul toracic – măsurarea se face în porțiunea cea mai mare a toracelui, sub axilă. Posterior banda se poziționează sub unghiul inferior al scapulei iar anterior la baza sternului, respectiv apendicelui xifoid pentru bărbați, iar pentru femei la nivelul articulației formată de coasta a 4-a cu sternul.

• Perimetrul abdominal – măsurarea se face cu banda metrică poziționată orizontal, la nivelul

ombilicului. 

• Diametre; 

• Instrument folosit: compas antropometric
• Diametrul toracic antero-posterior –  măsurarea se face la nivelul punctului mezosternal și apofiza spinoasă vertebrală. 
• Diametrul toracic transversal – măsurarea se face între fețele laterale ale trunchiului  la nivelul liniei medioaxilare și punctul costal cel mai proeminent la nivelul coastei a 5-a. Măsurarea se efectuează la sfârșitul unei expirații normale. 

•Examen radiologic. 

Unghiul Cobb – unghiul format din intersecția a două linii drepte tangențiale, o tangentă la vertebra limită superioară și cealaltă tangentă la vertebra limită inferioară.

• Măsurarea se face pe radiografia de profil a coloanei vertebrale toracale. Se vor măsura cu ajutorul unor  tangente la nivelul feței superioare a vertebrei T2 și a feței inferioare a vertebrei T12.  Un unghi Cobb cuprins între 20-40 reprezintă o curbură fiziologică normală. Cifozele cu un unghi Cobb între 40-50 grade sunt considerate minore și se pot tratata prin kinetoterapie.  

2.5. Evoluție și Prognostic

Cifoza toracală habituală are o evoluție lentă. Prognosticul este unul bun și variază în funcție de anumiți factori : 

• Etiologia bolii;
• Diagnosticarea – trebuie făcută în stadiul inițial și înainte de apariția modificărilor organice pentru ca evoluția și prognosticul să fie favorabile.
• Tratamentul corectiv trebuie să fie ințiat cât mai precoce, să fie unul complex și de lungă durată.
• Vârsta: în cazul adolescenților cifoza are un prognostic bun atunci când măsurile sunt luate la timp pentru a evita formarea unei cifoze definitive.

Indiferent de cauza care a generat apariția cifozei, aceasta are un potențial evolutiv, mai ales în cazul în care se depășește un anumit grad de gravitate și nu se intervine prin tratament asupra ei.

Cifozele netratate conduc la agravarea continuă a curburii toracale și a deviațiilor vertebrale antrenând și tulburari ale funcției respiratorii (insuficiența respiratorie de tip restrictiv) și, chiar, a funcției cardiace.

2.6.  Tratamentul

Tratamentul medicamentos

– tratament de tonifiere cu calciu, vitamine, fosfor

Tratamentul igieno-dietetic

Se recomandă:

– alimentație bogată în săruri minerale și proteine ;

– menținerea unei greutății optime;

– evitarea poziției de ortostatism prelungit;

– respectarea orelor de odihnă și somn (pe un pat tare);

 – petrecerea timpului cât mai mult în aer liber, cura heliomarină, multă activitate fizică, practicarea sportului (atletism, înot, volei, gimnastică etc.);

 – menținerea unei poziții (posturi) corecte a trunchiului;

– înlăturarea cauzelor care determină atitudinea cifotică vicioasă;

– îmbunătățirea stării de sănătate prin călire, exerciții fizice, creșterea condiției fizice generale.

                                                                                                                                                               Tratamentul fizical – kinetic

Cifozele cu grad mai mic de 40-50 se tratează de cele mai multe ori doar prin exerciții fizice și autocontrolul posturii. 

Un plan kinetic pentru recuperarea cifozei este întocmit ținând cont de mai multe repere.

Alegerea exercițiilor care vor  avea ca efect:

–  tonifierea grupelor musculare ale spatelui, în condiții de scurtare;

– tonifierea grupelor musculare anterioare ale toracelui și a abdomenului, în condiții de alungire;

– crearea unui reflex de autocorecție a atitudinii trunchiului;

Selecționarea celor mai bune poziții și mișcări care vor fi executate în direcții, axe, planuri, unghiuri clare și precise.

Poziţiile de lucru vor fi:

– stând, pe genunchi, așezat, culcat atârnat și derivatelor lor.

Mişcările folosite vor fi:

– îndoiri numai în lateral, întinderi, extensii, răsuciri, arcuiri.

Exerciţiile selectate vor fi:

– statice (poziţii cu caracter corectiv)

– dinamice (exerciții pentru dezvoltarea fizică, pentru tonifierea musculaturii spatelui, toracelui, abdomenului); 

– aplicative, cu caracter corectiv (mers, alergare, săritură, târâre etc);

– respiratorii.

 Obiecte folosite:

– bastoane, mingea medicinală, corzi de sfoară, cordoane elastice.

Aparate fixe folosite:

– scara fixă, banca de gimnastică, planul înclinat, scaunul cu spătar, lada de gimnastică, bancheta curbată;

Partener 

–  anumite exerciții necesită un partener care de cele mai multe ori poate fi un coleg.

Corectarea unei cifoze habituale poate fi facută în orice moment al zilei și oriunde, ea nu necesită neapărat un cabinet de kinteoterapie. 

Astfel, ea poate fi făcută prin autocontrolul posturii oriunde ne-am afla, pe stradă, acasă, școală, loc de muncă iar exercițiile fizice corective, în afara celor pe care le practicăm la o sedință de kintoterapie,  pot fi introduse în toate activitățile sportive pe care le practicăm: ora de educație fizică, exercițiile de înviorare matinală, exerciții  la sala de forță, antrenamente pentru jocuri de echipă, atletism, gimnastică, etc.  Orice exercițiu care presupune extensia trunchiului are ca efect corectarea cifozei habituale.

In munca mea de antrenor vin în contact cu  multe cazuri de deficiențe ale coloanei vertebrale în rândul copiilor școlari și adolescenților cu vârste cuprinse între 12-18 ani, 

Este lesne de observat că atitudinea cifotică a tinerei generații are la bază cauze cum ar fi: lipsa activităților sportive,  prea multe activități care presupun o poziție aplecată a trunchiului și a gâtului. 

Dacă această atitudine ar fi observată, în primul rând de părinți și de dascăli, adică de adulții care petrec mai mult timp cu copilul și care ar trebui să fie primii care conștientizează modificarea de postură a copilului, si s-ar aplica un program kinetic de corectare,  atunci recuperarea aceasei atitudini cifotice ar avea succes.

Îndrumarea copiilor către o autocorecție a atitudinii cifotice a spatelui, apoi către practicarea unui sport (atletism, volei, înot, gimnastică etc) și către un kinetoterapeut care sa stabilească un program de exerciții țintite către corecția atitudinii cifotice, dacă ar fi făcută din timp, ar avea efect garantat, iar atitudinea cifotică poate dispărea pentru totdeauna.

3.3. Mijloace kinetice utilizate în corectarea cifozei dorsale

• Contracţii izometrice 
• Contracţii izotonice libere 
• Posturări corective și hipercorective
• Contracţii izotonice cu rezistență (concentric/excentric) 
• Exerciţii de respiraţie 
• Exerciții cu obiecte (baston, elastic, minge ) 

          3.4. Obiectivele kinetoterapiei în cifoza dorsală

Se urmărește

– scurtarea musculaturii paravertebrale, erectoare a spatelui prin tonifiere și a musculaturii anterioare alungite a toracelui;

– asuplizarea musculaturii scurtate a părții anterioare a trunchiului, torace si abdomen;

– corectarea posturilor deficiente de la nivelul umerilor, centurii scapulare, toracelui anterior;

– obținerea controlului corporal prin formarea unui reflex postural corect;

– diminuarea frecvenței respiratorii în favoarea creșterii amplitudinii respirației;

– integrarea corecțiilor posturale în activitățile zilnice cu scopul de a obține un automatism de corecție cât mai durabil.

3.5. Programul kinetic pentru recuperarea cifozei habituale

3.5.1. Exercitii fizice generale pentru corectarea cifozei

Din lucrarea Aplicații ale atletismului în kinetoterapie (Ivan, P. 2005) în care sunt  exemplificate o multitudine de exerciții fizice pentru corectarea cifozelor dorsale, am extras câteva exerciții: 

• Din mers

• Mers cu mâinile poziționate la ceafă, la 3 pași ducerea unui genunchi îndoit în față;
• Mers înainte cu ridicarea brațelor lateral sus și extensia trunchiului, piciorul dinapoi, ramâne sprijinit pe vârf;
• Mers pe vârfuri, brațele în sus pe lângă cap și extensia trunchiului cu ducerea brațelor alternativ înapoi;
• Mers cu mâinile pe șold – 4 pași pe vârfuri, 4 pași pe călcâie alternant;
• Mers pe vârfuri cu mici rotiri spre înapoi a brațelor întinse lateral – mișcarea realizându-se cu coatele în extensie și ritm vioi;
• Mers cu deplasare înapoi, cu ridicarea alternativă a unui picior în spate, simultan cu ducerea brațelor prin lateral sus – la fiecare pas, coborârea brațelor;
• Mers cu fandare pe piciorul drept, mâinile prinse deasupra capului și extensie a trunchiului, se execută la fel cu fandare pe celălalt picior;

Din alergare

• Alergare ușoară cu mâinile la ceafă – coatele trase către înapoi;
• Joc de glezne de intensitate mică cu trunchiul la verticală sau cu poziționarea mâinilor la ceafă;
• Alergare cu genunchii sus – trunchiul la verticală;
• Alergare cu pendularea către înainte a gambelor – cu ușoara înclinare a trunchiului către înapoi;
• Pasul săltat cu ridicarea concomitentă a unui genunchi și a brațului opus, desprinderea și aterizarea facându-se pe același picior;
• Pasul săltat – cu rotarea brațelor către înapoi sau cu palmele la ceafă;
• Alergare cu pendularea gambelor către înapoi cu sau fără poziționarea mâinilor la ceafă;

• Din stand

• Din stând depărtat, ducerea mâinilor la umeri, apoi întinderea brațelor sus cu arcuire a trunchiului și inspirație, după care revenire, și expirație;
• Stând depărtat – mâinile la ceafă – săritura ca mingea cu apropierea și depărtarea picioarelor – în planuri diferite, sagital, frontal, forfecări;
• Din stând – pas cu piciorul drept înainte, cumpăna înapoi cu ducerea brațelor oblic și trunchiul în extensie;
• Din stând – ducerea piciorului drept sprijinit înapoi pe vârf, simultan cu ducerea brațelor lateral, ridicarea piciorului drept și legănarea lui înainte, înapoi, înainte și pas cu ducerea brațelor la loc – se repetă cu piciorul stâng;
• Stând cu mâinile la spate apucat – săritura cu departarea picioarelor – genunchii întinsi – simultan cu ducerea brațelor lateral și aterizarea cu apropierea picioarelor și ducerea mâinilor la spate;
• Stând cu mâinile la ceafă, menținand spatele drept, simultan cu ducerea brațelor lateral sus și revenire; 
• Stând cu mâinile pe șold – tragerea coatelor înapoi și bombarea toracelui cu inspirație – revenire cu expirație;
• Stând departat – extensia trunchiului cu ducerea brațelor lateral sus și ridicarea pe vârfuri – inspirație, revenire și expirație;

De pe genunchi

• Pe genunchi – cu sprijin pe palme, îndoirea coatelor cu ridicarea unui picior în sus;
• De pe genunchi – cu mâinile pe șold – ducerea piciorului drept înapoi cu întinderea genunchiului, simultan cu ducerea brațelor lateral sus și extensia trunchiului – inspirație – revenire și expirație – același exercițiu cu piciorul stâng;
• Pe genunchi cu sprijin pe palme – trunchiul sub orizontală, brațele întinse înainte, târâre prin alunecarea mâinilor pe sol;
• Pe genunchi, pe călcâie așezat, mâinile la ceafă – ducerea brațelor lateral sus și inspirație, revenire și expirație;
• Pe genunchi depărtat, apucarea gleznelor cu mâinile și extensie amplă a capului și trunchiului și inspirație – revenire cu expirație;

• Din decubit

• Din decubit ventral, mâinile prinse la spate, târâre cu ajutorul umerilor și impulsul picioarelor;
• Din decubit ventral, cu brațele întinse oblic în sus sau înainte, picioarele ușor depărtate,  arcuire puternică a corpului cu ridicarea alternativă a brațelor și picioarelor;
• Din decubit ventral cu brațele ridicate pe lângă cap – rularea laterală a corpului;
• Din decubit ventral – genunchii semiflectați, brațele lateral și inspirație cu proiectarea toracelui înainte, apoi expirație cu contracția abdomenului;
• Decubit dorsal cu genunchii îndoiți pe abdomen – brațele întinse pe lângă cap – târâre cu ajutorul umerilor;
• Decubit dorsal – mâinile la ceafă – forfecări ale membrelor inferioare întinse

• La scara fixă

• Stând cu spatele la scara fixă – brațele întinse sus – mâinile apucă de sus o stinghie a scării fixe, ducerea bazinului înainte și extensia amplă a trunchiului cu inspirație apoi revenire și expirație;
• Atârnat cu spatele la scara fixă – genunchii îndoiți aduși la piept, apoi ducerea lor lateral către dreapta și către stânga;
• Decubit dorsal cu picioarele sprijinite la scara fixă – ducerea brațelor lateral și inspirație – revenire și expirație;
• Stând departat în fața scării fixe – la distanță de un pas – înclinarea trunchiului cu apucarea șipcii cu brațele întinse la nivelul umerilor și arcuirea trunchiului;
• Atârnat cu fața la scara fixă și ducerea picioarelor în extensie;
• Stând cu spatele la scara fixă, brațele întinse sus – îndoirea genunchilor, păstrând spatele în contact permanent cu scara fixă și revenire la poziția inițială;

• Minge medicinala

• Alergare ușoară cu aruncarea în sus și prinderea unei mingi medicinale;
• Stând cu mingea medicinală pe cap susținută din lateral cu ambele mâini – flexia si extensia genunchilor;
• Mers pe vârfuri cu trunchiul înclinat ușor înainte, mâinile susținând o minge medicinală pe cap;
• Din stând depărtat – aruncarea mingii medicinale în sus cu căderea ei liberă
• Atârnat la bară – cu o minge medicinală ținută între glezne, se execută extensia amplă a trunchiului;
• Culcat dorsal – pe o minge medicinală și rulare;
• Din stând cu spatele la direcția de aruncare – aruncare mingii medicinale cu ambele mâini înapoi peste cap;

• Baston

• Alergare cu joc de glezne – pe umeri purtând un baston apucat de capete;
• Alergare cu pendularea gambelor către înapoi – cu un baston pe umeri de capete apucat;
• Așezat cu picioarele întinse înainte – cu un baston ținut la spate între coate – târâre prin mutarea alternativa a picioarelor;
• Mers cu un baston la spate, susținut cu brațele îndoite la nivelul coatelor, cu ridicarea pe vârfuri la fiecare pas;
• Pe genunchi, pe călcâie așezat – cu un baston de capete apucat și poziționat la ceafă – ducerea  brațelor sus cu extensia trunchiului și gâtului

• Diverse obiecte

• Din stând – cu un săculeț cu nisip așezat pe frunte, capul în extensie, ridicarea în stând pe vârfuri și cu ducerea brațelor în lateral;
• Culcat frontal pe o bancă de gimnastică ținând câte o ganteră în fiecare mană – ducerea brațelor lateral;
• Așezat spate în spate cu un partener – brațele întinse oblic sus și de mâini apucat – îndoirea și întinderea coatelor păstrând spatele lipit de al partenerului;
• Așezat călare pe un scaun – cu mâinile la ceafă – profesorul opune rezistență ducerii înapoi a coatelor;
• Decubit dorsal cu genunchii îndoiți – cu un prosop sul sub cutia toracală – respirație liniștită și controlată;
• Stând depărtat cu mâinile pe umeri – cu un cordon elastic la spate apucat de capete – întinderea bruscă a cordonului elastic în lateral prin extensia coatelor și menținerea brațelor lateral – revenire lentă;
• Atârnat pe un plan oblic cu fața în sus, cu picioarele lăsate în jos pe părțile laterale, tragerea cu îndoirea coatelor;
• Mers în echilibru, pe o bancă de gimnastică cu brațele întinse în lateral.
• Stând spate în spate cu un partener, brațele oblic sus apucat de mâini, fandare înainte cu ducerea trunchiului în extensie;

3.5.2 Program de exerciții pentru corectarea cifozei în aer liber (stadion, parc )

Din lista de exerciții de mai sus am selectat selectat un număr de 8 exerciții care se pot executa ușor și fără a fi necesar un spațiu sau accesoriu anume. Se recomandă o usoară încălzire și pregătire a organismului pentru efort înainte de execuția exercițiilor cum ar fi  alergare usoară, înclinări și rotiri de cap, rotiri de brațe spre înapoi, rotiri de trunchi, exerciții de întindere a musculaturii membrelor inferioare.

Principalele exerciții recomandate sunt cele din școala alergarii  din atletism. Pentru programul nostru de recuperare a cifozei unele exerciții  se execută cu mâinile la ceafă pentru o destindere și extensie cât mai mare a spatelui.  Se execută pe o distanță de circa 20 m.

1.Alergare ușoară cu mâinile la ceafă – coatele trase către înapoi;

2. Alergare cu genunchii sus; 

3.Alergare cu pendularea gambelor înapoi cu mâinile la ceafă;

4. Alergarea cu pendularea gambelor înainte cu mâine la ceafă;

5. Pasul săltat  (pasul ștrengarului) – concomitent rotiri de brațe înapoi;

6. Mers fandat cu  brațele sus, extensie cu două arcuiri ale trunchiului; 

7. Mers cu mâinile pe șold – 4 pași pe vârfuri, 4 pași pe călcâie, alternativ;

8. Mers obișnuit cu mâinile la ceafă și ducerea la 3 pași a unui genunchi îndoit în față.

Cele 8 exerciții se execută pe distanța liniară de 20 m, cu pauză între ele doar pe întoarcerea care se va face cu mers lejer și cu conștientizarea inspirației și expirației, cu atenția îndreptată spre menținerea spatelui într-o poziție dreaptă. 

Acest circuit format din 8 exerciții are un timp de execuție de circa 6 minute și se execută de  minim 2 ori.

3.5.3. Program de exerciții pentru corectarea cifozei în spațiul domestic 

Propun un program de exercții din propria carte Antrenor de buzunar-Antrenamente pentru remodelare corporală și maximum de forță fără antrenor (Militaru, D. 2017), cu recomandarea de a fi executat zilnic timp de 3 saptamani ca gimnastică de înviorare sau în altă perioadă a zilei ca un moment recomfortant și relaxant a spatelui. 

• Din decubit dorsal cu un burete de piscină poziționat sub coloana toracală în zona unde curbura spatelui este cea mai pronunțată, brațele în lateral, se execută ridicarea brațelor deasupra capului cu inspirație și coborârea brațelor cu expirație puternică.  Se repetă de 10 ori. 
• Din decubit ventral cu un burete de piscină suținut la spate de brațe, se execută ridicări de trunchi (extensii) cu inspirație. Se repetă de 10 ori.
• Din patrupedie, sprijin pe genunchi și pe palme, se ridică piciorul drept întins simultan cu ridicarea brațului stâng întins cu buretele susținut în mâna stângă. Se repetă de 10 ori.

Același exercițiu, ridicare picior stâng simultan braț drept. Se repetă de 10 ori.

• Din stând, trunchiul ușor aplecat din articulația șoldului păstrând tot timpul spatele drept, cu buretele de capete apucat, se execută tracțiunea buretelui la piept – extensia brațelor îndoite spre înapoi(ramat – denumire din fitness). Se repetă de 10 ori.
• Din stând brațele sus, cu buretele de capete apucat, se execută îndoirea brațelor si aducerea buretelui la ceafă. Se repetă de 10 ori.

Acest circuit format din 5 exerciții are timp de executie de circa 3 minute și se repetă de minim 2 ori.

 Circuitul are rolul de a tonifia musculatura posterioară a spatelui iar execuția lui zilnică face ca însușirea unei posturi corecte să fie mai ușor de conștientizat și de introdus în rutina zilnică.

Echilibrul fizic și psihic al unui om se reflectă în atitudinea corectă a corpului și este dovada dezvoltării normale și armonioase a corpului. O atitudine posturală corectă, mai pe directe spus un spate drept, fără ‘’cocoașă’’ , denotă o notă de siguranță, de putere, dominare, înălțime, eleganță și frumusețe omului. Și toate acestea sunt posibile doar prin simple exerciții fizice, mișcare zilnică și crearea unui reflex de autocorectare a posturii. 

În concluzie, cifoza habituală nefiind o patologie ci doar o postură necontrolată a spatelui, poate fi corectată ușor prin eliminarea, pe cât posibil, a cauzelor care au determinat apariția ei. 

Dacă acum 5 milioane de ani strămoșii nostri s-au străduit să evolueze de la poziția patrupedă la cea bipedă…, acum ar însemna o dovadă de inaceptabil regres, ca în câțiva zeci de ani să anihilăm frumusețea bipedă a omului și paradoxal, tocmai din cauza  dezvoltării fulminante  mentale și tehnice – să involuăm fizic (nu numai ca aspect, dar și fiziologic!)  De aceea consider că este de mare importanță activitatea kinetoterapeuților care pot îndruma și corecta aceasta tendință.