Definiţiile date de DEX-ul românesc pentru un atlet sunt:
– persoană care practică atletismul
– om voinic, puternic, cu o construcție fizică robustă.
Detaliind , putem spune:
– persoana care reuşeşte să-şi ţină organismul în parametri normali de motricitate: rezistenţă, forţă, mobilitate şi supleţe musculo-articulară, viteză, îndemânare, calităţi care conferă organismului capacităţi neuro-locomotorii şi cardio-respiratorii maxime, este fără dar şi poate un atlet.
Nu-i puţin lucru să fii atlet , pentru că un atlet adevărat este un om perfect sănătos fizic şi mental.
Dacă un atlet poate cu mare usurinţă să practice orice activitate fizică sau sport, tragem concluzia că la temelia oricărui sport stă pregătirea atletică.
Primul pas în obţinerea formei atletice este dezvoltarea calităţilor motrice, începând cu:
Rezistenţa – este definită drept “capacitatea organismului uman de a exercita o activitate motrică pe o periodă lungă de timp, fără ca oboseala să-i diminueze marcant randamentul”
De rezistenţa fizică depind şi celelalte tipuri de rezistenţă ale organismului, cum ar fi: rezistenta la oboseală, la intemperii, rezistenţa psihică sau imunologică.
Rezistenţa fizică este poate cea mai uşor perfectibilă calitate motrică, prin antrenament .
In cadrul antrenamentelor de dezvoltare a rezistenţei se folosesc mai multe metode :
-metoda lucrului continuu
-metoda lucrului cu intervale
-metoda lucrului combinat (combinaţia celor două), pe diverse trepte de efort funcţie de varstă, stare de sănătate, pregătirea anterioară.
Cel mai utilizat exerciţiu fizic pentru creşterea rezistenţei fizice este, evident, a l e r g a r e a.

Forta – este calitatea motrică care se referă la capacitatea muşchiului de a învinge o rezistenţă care i se opune. Un muşchi câştigă în forţă atunci când:
– lucrează în regim de supraîncarcare, adică rezistenţa externă pe care trebuie să o învingă este mai mare decât cea cu care este obişnuit să lucreze;
– supraîncărcarea se aplică progresiv faţă de acumulările anterioare de forţă;
– regularitatea efectuării exerciţiilor este respectată;
– lucrează la amplitudinea maximă, adica contracţia musculară începe dintr-o poziţie în care muşchiul are o întindere mai mare decât în starea de repaus şi se contractă până când scurtarea sa este maximă. Pentru obţinerea amplitudinii maxime, evident, articulaţia si segmentele implicate în mişcare trebuie să aibă maximă mobilitate – aceasta fiind o altă calitate motrică importantă şi imperios necesar a fi dezvoltată în paralel cu celalate.
Mobilitatea – este capacitatea articulaţiei de a-şi urma cursa completă în mişcarea segmentelor din care este alcătuită. Pentru menţinerea acesteia în limitele în care a fost proiectată se ţine cont de:
– stretching – întinderea lentă a muşchiului cât mai mult posibil şi menţinerea acestuia într-o stare de relaxare pe o perioadă de cca 15-30 de secunde. Strechingul este o metodă simplă de antrenare a musculaturii pentru obţinerea elasticităţii musculare şi a mobilităţii articulare. O adevarată comoară de exerciţii de stretching ne oferă practicile yoga care au trecut proba timpului şi care sunt binecunoscute ca fiind cele mai eficiente exerciţii de menţinerea a mobilităţii articulare, elasticitate, relaxare musculară şi psihofizică.
– protecţia articulaţiilor prin evitarea uzurii timpurii sau accidentărilor cauzate de antrenamente neadecvate.
Urmatorii paşi vor fi făcuţi în direcţia dezvoltării vitezei şi îndemânării, calităţi motrice specifice sportului sau probei din atletism practicate.